Centru Internaţional inaugurat la Universitatea din Petroşani
Magdalena Şerban
Începând cu această săptămână, Universitatea din Petroşani are un spaţiu destinat programelor europene şi relaţiilor externe. Noul Centru Internaţional al instituţiei de învăţământ superior din Valea Jiului va funcţiona în clădirea Corpului Administrativ, la etajul al treilea, sub sigla UPETIntPass.
„A fost amenajat în baza unui proiect finanţat prin Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI), acest demers făcând parte din strategia de internaţionalizare a universităţii noastre. Am creat un spaţiu special, astfel încât studenţii selectaţi în cadrul proiectelor, respectiv al schimburilor bilaterale, să poată socializa, totul în vederea diseminării cunoştinţelor. În acest sens, a fost dotat modern (proiectoare, ecrane video, calculatoare, mobilier special etc), pentru a oferi toate condiţiile similare celor pe care noi le-am întâlnit în universităţile europene. Vineri, comisia de selecţie a studenţilor Erasmus a selectat primii 70 de studenţi care vor pleca în străinătate pentru practică şi pentru a urma cursurile unor universităţi, fie un semestru, fie chiar un an. Studenţii aceştia vor fi instruiţi în spaţiul inaugurat recent. Li se vor oferi informaţii legate de locaţiile în care vor merge, dar şi indicaţii asupra modului de utilizare a burselor Erasmus etc. Tot aici se vor face mese rotunde ce vor avea ca temă internaţionalizarea învăţământului superior românesc“, a afirmat prof. univ. dr. ing. Sorin Radu (foto), rectorul Universităţii din Petroşani.
Acesta a mai precizat că un astfel de obiectiv a devenit absolut necesar, în contextul în care totul se derula până acum în săli normale de cursuri, lipsite de logistica aferentă. În continuare, se urmăreşte creşterea vizibilităţii internaţionale şi a gradului de implicare a comunităţii ştiinţifice şi tehnologice ale instituţiei. De amintit că Universitatea din Petroşani a fost evaluată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, respectiv calificativul de instituţie de învăţământ superior cu „grad de încredere ridicat”.