Carmen Cosman
Începând de ieri, Centrul Metodic Petroşani şi-a deschis porţile pentru cadrele didactice din învăţământul primar şi va organiza periodic întâlniri metodice între profesori.
În fiecare zi de joi, de la ora 16.00, în sediul Şcolii Generale „Avram Stanca“ Petroşani, vor avea loc întâlniri metodice între cadrele didactice cu experienţă şi cele aflate la începutul carierei. Vor fi susţinute lecţii deschise, vor fi dezbătute teme de interes general din învăţământul românesc, vor fi prezentate planuri de lecţii model, într-un cuvânt, vor fi oferite modele practice pentru colegii care urmează să susţină examene de definitivat sau grade didactice.
Pentru prima întânire, desfăşurată ieri, profesorul Mirela Iacob a prezentat modele de planuri de lecţii, în timp ce Viorica Molocea, a venit cu planşe model pentru desen. Comitetul de organizare este format din Nicoleta Silveşan, responsabil centru, Mirela Iacob, secretar, Carmen Popa, responsabil inventariere, Magdalena Oancea, responsabil alternativă „Step by Step“, Adina Risipitu, responsabil imaginea centrului, Viorica Praţa, responsabil informare şi comunicare, Violeta Chirilă şi Mariana David, informaticieni.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…