Oana Mihnea
Având în vedere faptul că municipiul Deva a intrat de o bună perioadă de timp într-un amplu proces de reabilitare urbană, aleşii locali au votat ieri, în şedinţă extraordinară, deschiderea temporară a traficului rutier în centrul oraşului, pe perioada weekend-ului.
După ce primăria municipiului a dat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a unei porţiuni din Bulevardul Decebal, astăzi, se dă start şi investiţiei de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Pentru a evita îngreunarea circulaţiei în aceste zone din oraş, conducerea primăriei s-a văzut nevoită să renunţe la interzicerea accesului cu autovehicule pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Libertăţii şi Piaţa Victoriei. Până acum, de sâmbătă de la ora 18.00 şi până duminică la ora 24.00, doar pietonilor le era permis accesul pe această porţiune de drum.
„Din cauza celor două lucrări mari, Bulevardul Decebal şi Iuliu Maniu, nu vom mai închide centrul oraşului pe perioada weekend-ului, ca să descongestionăm traficul. Am luat această decizie pentru a putea circula în condiţii optime atât pietonii, cât şi conducătorii auto. Măsura va fi valabilă până la finalizarea lucrărilor, adică la sfârşitul anului în curs, după care centrul va fi din nou închis la sfârşit de săptămână“, a declarat Petru Mărginean, primarul Devei.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…