Comunitate

Centrul din Răchitova, modernizat

Magdalena Șerban

Centrul civic din Răchitova are o nouă înfățișare. Asta, deoarece până acum nu era chiar primitor și em­ble­matic pentru timpurile actuale. Tot ce s-a realizat aici a fost din bugetul local, administrația publică considerând că e vremea ca să schimbe lucrurile.

Acum e gata și e frumos!
Proiectul câștigat de conducerea din Răchitova din fonduri europene ne­ram­bursabile (Agenţia pentru Finan­ţarea Investiţiilor Rurale – AFIR, mai exact prin Grupul de Acțiune Locală Țara Hațegului – Ținutul Pădurenilor) pentru modernizarea dispensarului uman din localitate s-a finalizat, a fost făcută recepția lucrărilor, așa că în sarcina primăriei a rămas să amenajeze arealul. ,,Am reușit să facem o fântână arteziană aici, am pus vaze cu tuia, ca arbuști ornamentali, scaune, bănci, astfel încât să fie un spațiu nu doar frumos, ci și ospitalier. Ți-e mai mare ru­șinea când mergi pe undeva, indiferent cât de mică ar fi o comună, și nu există nici măcar o urmă de amenajare, măcar în zona de centru. Bineînțeles, am pus și flori, să fie o pată de culoare și să fie atractiv. Investiția ce a ținut de dis­pensar am implementat-o din bani euro­peni nerambursabili, dar aceasta a fost partea noastră, să ne ocupăm de exterior. Este unul dintre obiectivele pe care ni le-am dorit foarte mult să le materializăm pentru cetățeni, domeniul medical fiind un stâlp de susținere pentru orice mediu rural. Proiectele vor continua pentru comunitate”, a trans­mis Liviu Simedroni (foto), primarul din Răchitova. Acesta este unul dintre puținii edili hunedoreni care niciodată nu s-a plâns că a rămas fără bani de curent ori de salarii. Din cât a avut, a făcut inclusiv reabilitări și modernizări de drumuri, care știm cu toții că implică sume deloc mici.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago