Cer refacerea expertizei
Pe rolul Judecătoriei Deva a avut loc, ieri, un nou termen în dosarul celor 18 persoane inculpate de comercializarea de substanţe psihoactive interzise.
Unul dintre avocaţii celor 18 suspecţi a depus o cerere de refacere a expertizei substanţelor confiscate de la inculpaţi. Apărătorul inculpatului doreşte să fie stabilită corect cantitatea de substanţe psihoactive, deoarece la prima expertiză acest lucru nu a fost bine determinat. O altă cerinţă a fost verificarea autorizaţiilor laboratorului care a efectuat primele expertize incluse în probatoriul aflat la dosar. În şedinţa de astăzi au mai fost făcute o serie de proceduri legate de audierea martorilor sau de regimul de supraveghere judiciară în care se află inculpaţii.
Vă reamintim, că cele 18 persoane sunt originare din mai multe judeţe, precum Hunedoara, Timiş, Alba dar şi din Bucureşti. Conform datelor oferite de către anchetatori, membrii reţelei importau substanţe etnobotanice din Spania, pe care le comercializau apoi în rândul consumatorilor, unii dintre aceştia fiind chiar minori. (N.Bumbac)