Cercetat pentru tentativă de viol
Un tânăr din localitatea Aninoasa este cercetat sub control judiciar fiind suspectat că a încercat să violeze o tânără din localitate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a suspectului. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins cererea.
Fapta s-ar fi petrecut în Aninoasa iar bărbatul a fost reclamat că ar fi încercat să o abuzeze pe tânără. Pe numele său s-a cerut emiterea uni mandat de arestare preventivă, însă instanţa de judecată a decis că tânărul poate fi cercetat sub control judiciar. Suspectul, Z. George, trebuie să se prezinte la Poliţia oraşului Aninoasa, organ desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere, ori de câte ori este chemat. Totodată, tânărul nu are voie să comunice, direct sau indirect cu victima, dar nici să se apropie de locuinţa acesteia la o distanţă mai mică de 50 metri. Magistratul i-a mai interzis să ia legătura şi cu patru martori din dosar. Procurorii pot contesta soluţia judecătorului la Tribunalul Hunedoara. (M. Gânju)