Cere, din nou, demisia ministrului Energiei
Parlamentarul hunedorean Anamaria Gavrilă (foto) cere, din nou, demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu, pe care-l acuză că a provocat cea mai mare criză energetic din țară.
„Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se clatină. El nu ar mai fi trebuit să fie de mult pe această funcție. Am cerut demisia lui încă din aprilie 2021.
Acest om care a închis Termocentrala Mintia și a îngenunchiat județul cu cea mai arogantă atitudine față de minerii din Valea Jiului este acum ținut în continuare în funcție. PSD trebuie să acționeze pentru ca Virgil Popescu să plece. Mai mult însă, trebuie să avem o propunere pentru un ministru al Energiei care ne scoate din criza în care ne-au băgat liberalul Popescu. Un nou ministru trebuie să vină cu promisiuni clare: ce va face în primele 30 de zile, în primele 3 luni, 6 luni, un an. Faimoasa frază „se va face” a lui Popescu a dus la cea mai mare criză în energie din România și la milioane de facturi care aduc oamenii în prag de disperare”, a spus deputatul independent Anamaria Gavrilă. (A.N.)