Era o tradiție ca toți elevii unităților de învățământ să se reunească în cel mai mare parc al municipiului Petroșani, la fiecare început de an școlar, unde municipalitatea organiza o ceremonie fastuoasă pentru copii.
Pandemia a determinat autoritățile locale să renunțe în acest an la ceremonia de deschidere, pentru siguranța elevilor, părinților și a dascălilor. Nu se renunță de tot la acțiunile dedicate primei zi din noul an școlar. ”Am discutat în ceea ce privește ceremoniile de deschidere a noului an școlar, conform ultimelor reglementări în domeniu. Anul acesta nu vom putea să organizăm ceremonia oficială în Parcul ”Carol Schreter”, cu toți elevii, așa cum ne-am obișnuit în ultimii ani, pe fondul măsurilor de protecție sanitară aplicabile la nivel național, dar fiecare unitate de învățământ își va organiza propria manifestare, în curtea școlii”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi (foto). Edilul a avut ieri o întâlnire cu toți directorii unităților de învățământ. ”În urma întâlnirii, pot să vă asigur că unitățile de învățământ sunt pregătite să primească elevii, s-au efectuat lucrările de igienizare, iar anul școlar va debuta în condiții optime. Administrația publică locală a acordat întregul sprijin și suport directorilor de școli, licee și grădinițe de pe raza localității, iar prin intermediul angajaților DADPP am amenajat curțile unităților de învățământ școlar și preșcolar din Petroșani”, a mai precizat edilul șef al municipiului Petroșani. (M.Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…