Categories: ActualitateFlash

Cererea de graţiere scrisă de Monica Iacob-Ridzi, trimisă la Ministerul Justiţiei

Natalia Bumbac

Cererea de graţiere a fostului ministru Monica Iacob-Ridzi (foto), adresată preşedintelui României, a fost transmisă la Ministerul Justiţiei, pentru avizul consultativ. Informaţia a venit din partea Administraţiei Prezidenţiale, la solicitarea presei.
Reamintim că, fostul ministru a formulat o cerere de graţiere, iar documentul a fost depus la Cotroceni de soţul acesteia, Tiberiu Iacob-Ridzi, pe 28 mai. Acesta afirma atunci că este singura şansă ca soţia sa să se întoarcă vie acasă la cei doi copii, având grave probleme de sănătate pe care nu le poate trata în penitenciar. Pe de altă parte, Monica Iacob-Ridzi a depus în martie 2015 la Tribunalul Ilfov o cerere de întrerupere a executării pedepsei din motive de sănătate, următorul termen de judecată fiind pe 10 iulie. Şi aici răspunsul a întârziat să apară, deoarece magistraţii au solicitat o expertiză medico-legală prin care să se constate dacă bolile de care suferă fostul ministru pot sau nu pot fi tratate în penitenciar, expertiză care nu a fost încă finalizată. Aşadar, Monica Iacob-Ridzi rămâne deocamdată în închisoare unde are de executat cinci ani de pedeapsă, sperând ca măcar la una dintre cererile sale va primi un răspuns favorabil.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…

19 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…

19 ore ago

Bulina neagră

Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…

19 ore ago

„Cel de-al Treilea Război Mondial nu mai este o posibilitate îndepărtată, a început deja“, susțin unii experți

Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…

19 ore ago

Minori acuzați de tâlhării, prinși după o razie a polițiștilor

Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efec­tuat o razie pentru asigurarea unui climat de…

19 ore ago

Recidivist din Hunedoara, condamnat pentru că a spart conturile de Facebook ale unei adolescente

Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…

19 ore ago