Ciprian Marinuţ
Gimnastele Andreea Munteanu şi Andreea Iridon, de la CNS CSS „Cetate” Deva, au fost desemnate (neoficial) cele mai bune junioare ale lumii de site-ul francez „Gymnet.org”.
Cele două sportive componente ale Lotului Naţional au fost pe primele două locuri în ierarhia internaţională a junioarelor pe anul 2013 în ancheta efectuată de site-ul amintit, ca urmare a prestaţiilor la întrecerile europene, dar şi la alte competiţii internaţionale. În plus, Andreea Iridon se află pe locul secund şi la categoria „Revelaţia anului”.
Lidere la valoare şi popularitate
Andreea Munteanu şi Andreea Iridon au acumulat mai mult de 60 la sută dintre voturile exprimate de specialiştii şi de fanii gimnasticii din întreaga lume. Astfel, Andreea Munteanu (România) a fost lidera ierarhiei junioarelor cu 33 la sută dintre voturi, iar Andreea Iridon (România) s-a clasat pe locul doi cu 29,6 la sută din sufragii. Pe poziţiile următoare s-au situat Loan His (Franţa), Oréane Lechenault (Franţa), Bailie Key (SUA) şi Maria Kharenkova (Rusia). Rezultatele anchetei demonstrează că, pe lângă valoarea dovedită în competiţii, cele două gimnaste de la Cetate sunt şi foarte populare în rândul iubitorilor acestui sport. Andreea Munteanu, care are în palmaresul pe 2013 şi patru medalii de aur în cadrul Naţionalelor Individuale de la Oneşti, s-a situat pe locul patru şi în clasamentul de final de an întocmit de către Federaţia Română de Gimnastică, ierarhie în care Andreea Iridon se regăseşte pe şase. Andreea Iridon se află pe locul secund şi la categoria „Revelaţia anului”, după americana Simone Biles, dar înaintea Roxanei Popa (Spania), Ilariei Keslin (Elveţia) sau Gabriellei Jupp (Marea Britanie).
Larisa Iordache, în frunte la senioare
La categoria senioarelor, românca Larisa Iordache (Dinamo) a fost desemnată „cea mai bună gimnastă senioară a anului 2013”, obţinând cel mai mare procentaj dintre voturile exprimate, deşi la Campionatul Mondial din Belgia, a cucerit doar o medalie de bronz. Pe locurile următoare s-au clasat Aliya Mustafina (Rusia), Simone Biles (SUA), Kyla Ross (SUA) şi Louise Vanhille (Franţa).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…