Categories: Sport

„Cetate” deţine jumătate din medaliile gimnasticii româneşti în anul 2015

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Andreea Munteanu (foto), legitimată la CNS „Cetate” Deva, a câştigat una dintre cele două medalii importante la nivel de senioare obţinute în acest an de gimnastica feminină românească. Sportiva clubului din Deva a cucerit titlul european la bârnă, a doua medalie fiind obţinută de Larisa Iordache, bronz la individual compus la Campionatul Mondial din Scoţia. Cu acest bilanţ de două medalii, gimnastica românească încheie unul dintre cei mai slabi ani din istoria sa.
Cel mai slab an al gimnasticii
Performanţele gimnastelor din România au fost mult sub nivelul reuşitelor din alţi ani la competiţiile de top ale senioarelor, astfel că anul 2015 este unul dintre cei mai slabi din istoria acestui sport prin care România a fost deseori între marile puteri ale lumii. „Anul 2015 e cel mai sărac în medalii pentru gimnastica românească după 1974. Doar două reuşite, aur la europene prin Andreea Munteanu, la bârnă, şi bronz la mondiale prin Larisa Iordache, la individual compus. Trei medalii s-au câştigat în 2002 şi 2009”, se notează la rubrica „Palmares. Recorduri. Statistici” de pe pagina oficială de Facebook a Lotului Feminin de Gimnastică al României. Totuşi, chiar şi în aceste circumstanţe mai puţin faste, CNS „Cetate” Deva îşi menţine tradiţia de „fabrică de medalii”. Andreea Munteanu a obţinut una dintre cele două medalii de top ale anului pentru România, ea devenind campioană europeană la bârnă. Pe baza acestei performanţe, Andreea Munteanu ar trebui să ocupe locul secund în ierarhia celor mai bune gimnaste ale României în anul 2015.
Speranţe noi cu antrenori vechi
Iubitorii acestui sport speră ca situaţia să se îmbunătăţească în anul 2016, întrucât Octavian Belu şi Mariana Bitang au revenit din nou în rolul de antrenori coordonatori ai Lotului olimpic feminin de gimnastică al României. Cei doi vor pregăti echipa României în vederea calificării la Jocurile Olimpice din 2016, dar şi la competiţia din Brazilia, dacă „tricolorele” se vor califica. Cei mai galonaţi antrenori de gimnastică ai lumii au decis să se întoarcă, din 15 decembrie, în sala de antrenament, deoarece eşecul gimnastelor la Campionatul Mondial de la Glasgow – unde nici o sportivă nu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio – nu i-a lăsat indiferenţi. „Am răspuns pozitiv solicitărilor federaţiei de a ajuta gimnastica românească într-un moment nu tocmai facil. Trebuie să ne calificăm la Rio. Este un obiectiv conjunctural, mai sunt câteva luni, nu putem face minuni în câteva luni. Se restrânge grupul, pentru că vor rămâne doar copiii care au şanse, în primul rând trierea se va face pe motive de sănătate”, a afirmat Mariana Bitang. Lotul olimpic feminin se va muta de la Izvorani la complexul Lia Manoliu. Belu şi Bitang au ca obiectiv calificarea echipei României la Rio. Turneul preolimpic de calificare va avea loc in aprilie. „Cred că venirea lor este binevenită din toate punctele de vedere. Mă bucur foarte tare. Dânşii au mai fost, au stat tot timpul alături de noi, ne-au susţinut şi ne-au încurajat mereu. Venind iar în sală va fi un plus pentru noi deoarece vom reveni la ceea ce a fost înainte”, a precizat Larisa Iordache.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a îmbătat criță și a fă­cut praf un bolid cum­părat din banii pu­blici. Cârcotașii dintr-o…

9 ore ago

Şoseaua Hunedoara-Sântuhalm, modernizată la standardul TransRegio pentru conexiune directă cu A1

Şoseaua care face legătura între mu­ni­cipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…

9 ore ago

Bulina neagră

Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…

9 ore ago

Te-ai vaccinat împotriva Covid? S-ar putea să ai probleme cu inima

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre mo­dul în care nanoparticulele lipidice…

9 ore ago

Nu s-a schimbat nimic. Cu salarii babane, unii medici încă cer șpagă

Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…

9 ore ago