Ciprian Marinuţ
Handbalistele echipei devene au rămas de căruţă şi la al treilea meci susţinut pe teren propriu în actuala ediţie de campionat, fiind învinse, aseară, scor 22-29 (11-14), de Tomis Constanţa. Trupa „dirijată” de Alexandru Weber a fost condusă pe tot parcursul partidei, cu excepţia primelor opt minute, astfel că victoria echipei de pe litoral e incontestabilă.
Ciuca bătăilor acasă
Cetate Deva a eşuat şi la treia încercare de a câştiga acasă. După eşecurile la limită cu Ştiinţa Baia Mare (26-28, în etapa I) şi Rulmentul Braşov (25-26, în etapa a III-a), Cetate a fost umilită, în runda a V-a, de Tomis Constanţa, care s-a impus la şapte goluri diferenţă, 22-29. Cu o singură victorie în cinci etape, cu un joc modest şi cu un lot subţire, visul european al echipei devene se transformă şi în acest sezon, în coşmarul luptei pentru salvarea de la retrogradare.
Fără drept de apel
După un început promiţător, în care a condus cu 2-0, Cetate a fost răpusă de aceleaşi boli vechi ale echipei. Lipsa de idei şi scheme în atac, greşelile incredibile la pasarea mingii şi moleşeala bătrânească din defensivă au permis jucătoarelor de la Tomis să fie vioara întâi a partidei. Cu excelenta Loredana Mateescu în rol de coordonatoare şi cu fosta jucătoare a Reminului, Diana Pătru, perfectă pe extremă, Tomis a condus cu cinci şi şapte goluri diferenţă în prima repriză: 4-9 (min. 17) şi 7-14 min. 26). Cetate a trăit doar prin aruncările de la şapte metri transformate de Cartaş şi a intrat nesperat la pauză cu doar trei goluri în minus: 11-14. Startul reprizei secunde a dat speranţe puţinilor spectatori din tribune, întrucât Cetate a reuşit să se apropie la un singur gol diferenţă: 16-17 (min. 42). Antrenorul Tomisului, Ion Crăciun, a ştiut însă exact ce butoane să apese, iar echipa de la mare le-a băgat rapid pe devence la apă. Diferenţa a crescut treptat şi a ajuns la final la umilitorul scor de 22-29.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…