Sport

Cetate Deva a pierdut la Alba Iulia

Nicolae Gavrea

Echipa de fotbal Cetate Deva a pierdut la Alba Iulia, la primul joc cu Romulus Gabor pe bancă, şi îşi complică mai mult situaţia din clasamentul seriei a IV-a din Liga a III-a.

Şocul dorit de conducerea clubului de la Deva, odată cu instalarea ca antrenor a lui Romulus Gabor în locul lui Ioan Petcu, cel care şi-a dat demisia, nu a avut rezultatul aşteptat încă de la primul meci. Cetate Deva a pierdut cu 1-0 partida jucată la Alba Iulia, cu Unirea, în etapa a 19-a, şi se menţine pe loc retrogradabil.
Numirea pe banca tehnică a Devei a deţinătorului Balonului de Aur în 1981 n-a adus nici un plus echipei la primul meci. La Alba Iulia, Cetate Deva a primit gol în minutul 39, iar reuşita gazdelor dinainte de pauză a fost cea care a decis şi victoria pentru Unirea Alba Iulia.
În urma acestui rezultat, Unirea Alba Iulia a acumulat 26 de puncte şi se menţine pe locul 9, în timp ce Cetate Deva a rămas cu 19 puncte şi e tot pe locul 14, retrogradabil.
Cetate Deva: Raţ – Barica, Mirica (Cuibari 63’), Dina, Roşie – Kelemen, Cocan, Mărmăneanu, Tegbo – Lupu (Suciu 84’), Muscă. Antrenor: Romulus Gabor

One thought on “Cetate Deva a pierdut la Alba Iulia

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura