Categories: Sport

Cetate şi-a întărit lotul cu două handbaliste de la Măgura Cisnădie

Ovidiu Mănăstire

Centrul Anda Chelaru (foto) şi portarul Cristina Popovici sunt cele mai noi transferuri reuşite de Cetate Deva, înaintea revenirii în campionat. Cele două au fost legitimate în acest sezon la Măgura Cisnădie şi vor debuta pentru Cetate Deva în partida cu CSM Ploieşti.

Sportive cu experienţă
Cu un lot subţire, de nouă handbaliste, Cetate Deva a suferit cinci înfrângeri în primele cinci partide ale acestui sezon din Liga Naţională de handbal feminin. În pauza de trei săptămâni, datorată turneului întreprins de echipa naţională a României în Olanda, Cetate şi-a întărit lotul cu două handbaliste, ambele de la Măgura Cisnădie. Astfel, centrul Anda Chelaru, 24 de ani şi portarul Cristina Popovici, 27 de ani, vor debuta pentru trupa alb-albastră în duelul de duminică, cu CSM Ploieşti.

Mai vin jucătoare şi un antrenor sloven
Preşedintele Marian Muntean este în discuţii pentru aducerea altor două handbaliste, de la HM Buzău, dar şi un antrenor sloven. „Sunt în discuţii cu alte două jucătoare, un pivot şi o extremă dreaptă, care au mers la Buzău pentru a juca în Liga Naţională. Cum Buzăul nu s-a mai înscris, ele nu mai pot fi ţinute cu forţa acolo. De asemenea, sunt aproape de o înţelegere cu un antrenor sloven, care a antrenat la ZRK Borac Banja Luka”, a spus Muntean.

„Batem Ploieştiul şi Galaţiul şi avem asigurat locul de baraj!”
Referitor la meciul cu CSM Ploieşti, preşedintele devean spune că Cetate nu ar trebui să aibă probleme. „Teoretic, nu ar trebui să avem probleme în faţa unei echipe de junioare. Însă, la ce surprize sunt, nu mai poţi fi sigur de nimic. Ambiţia poate face diferenţa. Meciurile cu Ploieşti şi cel cu Galaţi, de peste două săptămâni, sunt cele mai importante. Dacă învingem în ambele, avem locul de baraj asigurat”, a precizat Marian Muntean. Partida Cetate Deva – CSM Ploieşti, din etapa a VI-a a Ligii Naţionale de handbal, se va juca duminică, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor, urmând să fie arbitrată de Georgiana Doană şi Ana Maria Gociu, ambele din Bucureşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago