Dueluri strânse la juniori C
Împărţite şi pe criteriu geografic, Valea Mureşului şi Valea Jiului, întrecerile judeţene din această toamnă ale celor mai mici juniori au oferit înfruntări interesante. Astfel, la juniori C, născuţi în anii 2002-2003, pe Valea Mureşului a fost o luptă strânsă, între CFR Simeria şi CNS Cetate Deva. Gruparea feroviară a terminat pe primul loc, cu un punct avans faţă de vecina sa. La aceeaşi categorie de vârstă, în competiţia din Valea Jiului pe primul loc a terminat echipa Fair Play Vulcan, care a acumulat un punct mai mult decât Universitatea Petroşani.
Echipe perfecte la juniori D şi E
Campionatul juniorilor D, născuţi în anii 2008-2009, a scos în evidenţă două echipe perfecte, care au acumulat maximum de puncte. Astel, CFR Simeria I conduce ierarhia pe Valea Mureşului iar Şcoala de Fotbal Jiul Petroşani e prima în Valea Jiului. Cea din urmă conduce ierarhia din zona sa şi în competiţia juniorilor E, născuţi în anul 2006, în timp ce gruparea CS Hunedoara e prima pe Valea Mureşului, cu maximum de puncte. Competiţiile de juniori C, D şi E din judeţ se vor relua în luna martie. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…