Categories: Comunitate

Cheile Jieţului, atracţie pentru turişti, după Revelion

Maximilian Gânju

Zeci de turişti şi localnici au ieşit la plimbare în munţii din Valea Jiului. Petrecăreţii au ales aerul tare de munte pentru a „linişti” sărmăluţele şi restul bunătăţilor de pe masa de Revelion.

Cheile Jieţului de la baza Parângului au fost locul ideal pentru plimbare, iar pentru unii, chiar încă un ultim motiv de a petrece. Aşa că un picnic pe zăpadă s-a dovedit de nerefuzat. „Am ieşit la plimbare, pentru că sunt ultimele zile de petrecere. De mâine începe munca şi am vrut o plimbare de vreo două ore, cât să luăm aer tare de munte. Este prea frumos şi ne-am hotărât să facem o plimbare prelungită. Avem mâncarea luată pentru drum în caz că li se făcea copiilor foame şi am chemat nişte prieteni să mai aducă ce mai avem nevoie pentru petrecere în aer liber”, a spus unul dintre cei ieşiţi în Cheile Jieţului. Zona sălbatică a fost şi principala ţintă a turiştilor aflaţi în Staţiunea Parâng, care au ales drumeţiile în Cheile Jieţului, pentru a admira gheţarii naturali formaţi pe stânci. Gheţarii sunt locul ideal de escaladă, iar aici îşi fac pregătirea anual salvamontişti ori temerari din alte servicii de intervenţie care vor să stăpânească salvarea de pe gheţari.
În afară de cei care au ieşit la plimbare în Cheile Jieţului, au fost şi mulţi tineri care au transformat şoseaua în pârtie pentru sanie. Ca şi în anii trecuţi, şi în acest weekend, pe drumul alpin întâlneai numeroase sănii cu tineri ce sunt tractate de autoturisme şi coboară cu viteză pe drumul naţional. “Este un act de inconştienţă, pe un drum circulat cum este cel în cauză şi plin de gheaţă. Întâlneşti zeci de copii, tineri şi chiar adulţi pe sănii şi legaţi de autoturisme care coboară în trombă pe drum şi în curbe în care cu greu se pot strecura două autoturisme”, spun salvamontiştii. În anii trecuţi, această distracţie a băgat mai mulţi tineri în spital.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nos­tru spun că un ales…

15 ore ago

„Să ne luăm țara înapoi!”, „Să vă fie frică, poporul se ridică!” au strigat protestarii la manifestarea de ieri

Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scan­dat „Libertate” și…

15 ore ago

Bulina albă

Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…

15 ore ago

Bulina neagră

Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…

15 ore ago

Gospodărie distrusă, animale moarte

Un incendiu s-a pornit la o gospo­dărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…

15 ore ago

Nu face pușcărie, deși era să-și omoare fiul

Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…

15 ore ago