Chinezii vor sã investeascã în minele din Vale

Carmen Cosman

Compania Naţională a Huilei Petroşani ar putea încheia un parteneriat cu concernul chinezesc China Coal Tehnology, care s-a arătat interesată să investească în mineritul din Valea Jiului.

Societate mixtă româno-chineză
Parteneriatul s-au putea materializa în urma unei misiuni economice  în China, organizată de Ministerul Economiei. Ieri, prefectul judeţului, Attila Dezsi (foto), a declarat, la Petroşani, că partea chineză şi-a manifestat intenţia de a coopera în domeniul retehnologizării unităţilor miniere, a captării şi utilizării gazelor de mină, precum şi a producerii de combustibili sintetici pe bază de cărbune. Cooperarea s-ar putea materializa prin înfiinţarea unei societăţi mixte româno–chineze pe minele viabile, prin împărţirea beneficiilor şi asumarea pierderilor. „S-a plecat de la o variantă de colaborare şi s-a ajuns, în cele din urmă, la cinci. Fiecare dintre acestea va fi analizată, în concordanţă cu legislaţia celor două state şi vom stabili în continuare paşii pe care îi vom urma”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, Constantin Jujan. Practic, nici una dintre variante nu a fost negociată până la capăt, mai ales că partea chineză nu a vizitat încă nici o exploatare minieră din Valea Jiului. În schimb, românii care au făcut parte din delegaţie au fost într-o mină deschisă recent, în care s-au investit 2 miliarde de dolari, iar tehnologia şi modul de lucru i-au impresionat, cu atât mai mult cu cât în 10 ani, au avut un singur accident mortal.
Încheierea unui parteneriat cu specialiştii de la China Coal Tehnology ar fi binevenit, mai ales că ar veni cu tehnologie modernă de captare a metanului din subteran şi de transformare a lui în energie electrică. În ceea ce priveşte producerea unui combustibil sintetic, Attila Dezsi a precizat că acesta poate înlocui cu succes păcura şi este produs din cărbune, apă şi un liant. Parteneriatul dintre China şi România s-ar putea realiza, însă, numai după ce Compania Naţională a Huilei Petroşani îşi va rezolva problemele legate, în principal, de datoriile istorice.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

20 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago