Cinci maşini implicate într-un carambol, pe DN 7
Trei autotrenuri şi două autoturisme au fost implicate, ieri dimineaţă, în jurul orei 8, într-un carambol produs de un şofer grăbit. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 7, pe raza localităţii Ilia, şi nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Traficul, însă, a fost îngreunat timp de câteva zeci de minute, pentru că unul dintre TIR-urile implicate în accident s-a defectat şi a blocat sensul de mers Arad-Deva, până la intervenţia unui echipaj de tractări auto. (C. Ghenea)