Cine a falsificat certificate de vaccinare anti-Covid în județ?
Sorina Popa
Și în județul nostru au apărut certificate false de vaccinare împotriva Covid, mai multe adeverințe de acest gen fiind identificate de către cei de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
Verificări periodice
Șeful DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, a declarat că a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, să efectueze cercetări amănunţite în acest caz.”Urmare a verificărilor efectuate în centrele de vaccinare, au existat anumite suspiciuni legate de eliberarea adeverinţelor de vaccinare. Drept urmare, am înaintat suspiciunile noastre către Parchet, urmând ca instituţiile abilitate să verifice şi să vadă dacă se confirmă sau nu acest lucru”, a declarat directorul executiv al DSP Hunedoara.
El a menţionat că suspiciunile au apărut în urma verificărilor periodice pe care le efectuează instituţia în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19.
„Am avut anumite întrebări, drept urmare am considerat că este cazul ca organele abilitate să facă cercetări amănunţite”, a precizat Sebastian Mezei. Autorităţile sanitate spun că suspiciunile au apărut după ce s-a constatat că persoane din alte judete care s-au vaccinat în judeţul Hunedoara, în alte locuri decat la drive thru. Mai multe reclamații au apărut în comuna Dobra, dar nu numai. Se pare că suspecții sunt dintre cei care sunt implicați în acțiunea de vaccinare împotriva Covid.
În mai multe județe ale țării s-au făcut percheziții în dosare legate de asemenea certificate de vaccinare false. Prețul unui asemenea certificat ar fi de 500 de lei. Persoanele care nu vor să se vaccineze puteau face rost de un document astfel încât să nu mai stea în carantină.