Comunitate

Cine a sărit în ajutorul micului boxer Raul Hanzi?

Natalia Bumbacraul hanzi

Povestea unui băieţel de 11 ani din municipiul Hunedoara, Raul Hanzi (foto), care îşi doreşte să ajungă boxer de talia lui Lucian Bute, neavând posibilităţi materiale, a înduioşat autorităţile locale, după ce cazul său a ajuns în atenţia presei centrale. Primul care s-a oferit să-i acorde o mână de ajutor a fost viceprimarul Dan Bobouţanu, sensibil la cazurile sociale, mai ales atunci când este vorba de copii.
Ştie ce vrea de la viaţă
Dar să revenim la povestea lui Raul. Pe scurt, puştiul este unul dintre cei 20 de copii care se antrenează la clubul sportiv din Hunedoara, condus de antrenorul Ilie Captari. Majoritatea lor sunt copii care provin din familii modeste şi nu au nimic în afară de voinţă. Raul se poate considera norocos, pentru că, după ce antrenorul Ilie Captari l-a remarcat, a fost îndrumat să meargă la şcoală, prin programul „A doua şansă”. Într-un an, micuţul boxer a câştigat deja două medalii şi trei diplome, iar viitorul pare să-i rezerve o carieră strălucită în acest sport. „Are talent, are tot ce-i trebuie, dezvoltare motrică normală. Are calităţi motrice cu care se va impune în competiţiile care vor urma. Trebuie să-l ajutăm să se dezvolte normal. Deşi are 11 ani, ştie ce vrea de la viaţă, pentru că la vârsta lui fragedă a trecut prin multe încercări”, ne-a mărturisit antrenorul Ilie Captari, prin mâinile căruia au trecut toţi marii boxeri care au dus faima judeţului în ţară şi chiar în lume.
Şapte persoane într-o cameră
Dar de ce are nevoie Raul de ajutor? Micul boxer are nevoie de o locuinţă decentă. Pentru că, împreună cu bunica sa, un frate şi alte rude locuiesc într-o cameră de cămin, dintr-un bloc de la periferia municipiului Hunedoara. Un bloc peste care frigul, întunericul, mucegaiul şi mizeria par să fi pus stăpânire, iar un copil ca Raul nu ar putea să se dezvolte normal în acel mediu. Aşa cum am scris mai sus, după ce a aflat despre acest caz, Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara, s-a angajat să găsească o soluţie. Ceea ce a şi făcut. „Raul locuieşte în acea cameră de cămin împreună cu bunica sa, un frate, un verişor, o mătuşă şi alte rude. În total sunt şapte persoane. Am găsit o soluţie pentru moment, după ce am discutat cu tutorele copilului, bunica lui Raul. I-am propus ca pe micuţ, împreună cu fratele său, să-i mutăm la internatul Colegiului Matei Corvin, aflat în apropierea clubului unde se antrenează. Acolo vor putea servi masa şi vor fi sub supravegherea pedagogului. Totodată vom identifica o locuinţă liberă din fondul locativ al primăriei, pentru a o repartiza familiei lui Raul, mama sa fiind plecată din ţară. Vom discuta cu antrenorul Ilie Captari mâine (n. r. 23 decembrie), să vedem ce părere are despre soluţia provizorie pe care am găsit-o”, a afirmat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura