Categories: Sport

Cine aleargã, câştigã sãnãtate sau premii

Ciprian Marinuţ

Împătimit de alergare, deveanul Alin Bonţa (în plan apropiat) le propune hunedorenilor, pentru al treilea an consecutiv, să-l acompanieze în tentativa lăudabilă de a alerga un „Maraton pe Stadion”.
Pentru că la ediţiile anterioare, „puterea exemplului” s-a dovedit insuficientă la atragerea unui număr mare de adepţi pe Stadionul „Cetate”, acum, temerarul atlet a apelat la umor fin şi premii speciale.
Fără mici şi bere…
„Vino să alergi şi tu atât cât poţi şi să îi susţii pe cei care încearcă 105 ture (42 km)”, adică un „Maraton pe Stadion” şi „Aleargă pentru sănătatea ta” sunt cele trei „capete de afiş” ale invitaţiei lansate de Alin Bonţa. Cei care doresc să răspundă la provocarea deveanului împătimit de alergare sunt aşteptaţi sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 9.00 la ora 13.00, la Stadionul „Cetate”, din Deva. „Nu mâncăm mici, nu bem bere şi nu ne dăm în tiribombe”, ci „alergăm câte ture de stadion putem”, spune, cu umor şi în totală opoziţie cu invitaţiile politicienilor, Alin Bonţa, pentru a-i atrage la stadion pe cei nehotărâţi. „Dacă avem ghinionul să plouă, nu se schimbă nimic, atâta doar că vom creşte mari”, susţine deveanul.
…dar cu două premii speciale şi socializare
Dincolo, de „pastilele de ironie”, Alin Bonţa apelează şi la clasicele premii, pentru a-i încuraja pe deveni să alerge. Astfel, se pune la bătaie un premiu special, constând într-o zi de relaxare la Aqualand Deva, pentru familia (mama, tată, copii) care va avea cele mai multe ture alergate. În plus, unul dintre participanţi va putea câştiga, în urma unei tombole, un echipament sportiv de alergare în valoare de 500 de lei, oferit de o firmă din Deva. În fine, Alin Bonţa vine şi cu soluţii pentru formarea unei comunităţi a celor ce îndrăgesc alergarea. „Toţi cei prezenţi îi vor cunoaşte şi pe ceilalţi pasionaţi de alergare. În plus, cine vrea îşi poate înscrie adresa de e-mail într-o bază de date, pentru a fi anunţaţi, în fiecare dimineaţă, despre ora şi locul alergării din ziua respectivă, pentru că e mai plăcut să alergi în grup”, precizează Bonţa. „Fraţilor, haideţi să alergăm, pentru că numai aşa putem scăpa….”, îşi încheie Bonţa invitaţia. Rămâne de văzut cum şi mai ales câţi deveni vor răspunde acestei superbe invitaţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago