Politica si administratie

Cine e pe primul loc în sondajele pentru prezidențiale

George Simion va câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, cu 29% din voturi, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de CURS în perioada 19-22 martie. Este prima cercetare socio­lo­gică efectuată după rămânerea de­fi­nitivă a candidaturilor. Într-un sondaj rea­lizat anterior de AtlasIntel și pre­zentat de HotNews, tot președintele AUR era dat favorit, cu peste 30%.

Sub 3 la sută
Lupta este strânsă pentru locul 2 care duce în turul al alegerilor prezidențiale din luna mai. Potrivit sondajului CURS, Crin Antonescu, candidat PSD-PNL-UDMR, este preferat de 22%, în timp ce candidatul independent Nicușor Dan primește 18%.
Clasamentul este inversat aici față de sondajul AtlasIntel, realizat între 13 și 15 martie, unde primarul general era cotat la 26%, iar candidatul coaliției aflate la guvernare avea 17.9%.
Pe locul 4 în sondajul CURS dat pu­bli­cității duminică se află Victor Ponta, can­didat independent exclus recent din PSD, cu 13%, urmat de lidera USR Elena Lasconi cu 12%. Ambii au procente mai mari decât în cercetarea AtlasIntel care îi punea la 9%, respectiv 3,9%.
Restul candidaților au scoruri de sub 3% și ei împreună adună 6% din opțiu­nile electoratului. Aproximativ 30% din electoral nu are încă o opțiune sau nu mer­ge la vot, potrivit CURS.

Șase din 10 români spun că țara merge în direcția greșită
30% din români susțin că țara merge într-o direcție bună, 59% că se merge într-o direcție greșită și 11% nu au indicat nimic, potrivit cercetării prezentate de CURS.

Întrebați ce vor de la următorul președinte, ei spun:
• Asigurarea păcii și siguranței României – 21%
• Îmbunătățirea situației din școli și spitale – 21%
• Lupta împotriva corupției – 20%
• Rezolvarea problemelor economice – 16%
• Reforma instituțiilor statului – 13%
• Protejarea valorilor democratice – 7%
• Nu știu/Nu răspund – 2%

Întrebați de ce sentiment sunt cuprinși dacă se gândesc la România de azi, ei au răspuns:
• Dezamăgire – 39%
• Speranță – 25%
• Mândrie 12%
• Rușine 11%
• Frică – 8%
• Satisfacție – 2%
• Nu știu/ Nu răspund 3%

Sondajul CURS a fost realizat pe 1203 respondenţi, în vârstă de 18 ani şi peste. Marja maximă de eroare la nivelul în­tregului eșantion: +/-2,8% la un nivel de încredere de 95% Metoda de culegere a datelor: CATI (Computer-assisted tele­phone interviewing) Validarea eșantio­nu­lui: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt ponderate în funcție de distribuția pe regiuni. Perioada de realizare: 19 – 22 martie 2025. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura