Categories: Fara bascalie

Cine este „Statul”…?!

Preţurile la combustibili sunt rezultatul, dacă doriţi, al politicilor înţelepte duse timp de 20 de ani în România. Al şpăgilor prea mari şi al privatizărilor fără cap, al imposibilităţii de aplicare a unor legi care există exclusiv în folosul multinaţionalelor. Vom auzi şi de data asta discursul ofuscat şi repezit al lui Boc, inutil, necredibil şi desuet? Sau vreo băşcălie prezidenţială, prin care ne va îndemna să ne cumpărăm combustibili din Austria, dacă sunt mai ieftini acolo…?
Pentru că sunt mai ieftini acolo. Ia vă rog să accesaţi site-ul de la adresa asta: http://www.suedtirol.de/de/land-und-leute/b/benzin—und-dieselpreise-fuer-suedtirol-italien-und-oesterreich.html. Este doar una din sursele unde puteţi verifica preţul combustibililor în Tirolul de sud şi în Italia, adică acolo unde este în acest moment cea mai mare presiune turistică din Europa, pe motiv de schi şi iarnă. Veţi vedea că motorina costă 1,013 euro, adică 4,3 lei!
Populaţia acestei ţări este efectiv turtită de măsuri de austeritate. Tăierile de preţuri au fost urmate de măriri de TVA, de scumpiri, iar acum de alte scumpiri, astfel încât cei 15 la sută promişi înapoi (înapoi, şi nu majorări de salarii, cum spunea o altă duduie guvernamentală, Andreea Paul-Vass, prostind în faţă milioane de „ciuruiţi”!), cei 15 la sută zic nici nu vor compensa scumpirile determinate de noile majorări de preţ la combustibili.
În 1941, Germania ne-a vrut pentru rezerve de petrol. Ne-a supt cât a putut, poate a şi plătit, nu ştiu, dar în orice caz, rezervele s-au diminuat drastic, pentru că războiul din est (şi nu numai…) a fost dus cu petrol românesc. Mai recent, odată cu privatizarea Petrom, am dat şi rezervele de petrol. Adică, o parte din combustibilul la pompă, poate una mai mică, e adevărat, dar o parte totuşi, provine şi de pe Valea Prahovei. Iar salariaţii români ai multinaţionalelor, care se ocupă de livrări de combustibil, fie ei Luk Oil, Petrom, OMV sau Mol, iau salarii cât se poate de româneşti, spre deosebire de omologii lor din Occident. Adică, de cel puţin cinci ori mai mici. Am spus cel puţin…
Cu toate astea, amărâtul de „român”, cum le place d-lor Boc şi Băsescu să ne spună, plăteşte cel mai mult şi o duce probabil cel mai prost din Uniunea Europeană.  Iar singura soluţie a „românului” de rând este să se pună la coadă cu bani mărunţi, să încerce blocarea benzinăriilor şi să nu alimenteze pe 17, 18 şi 19 ianuarie, în speranţa vreunei sensibilizări a cuiva? A cui? Mă voi ralia bucuros protestului, dar „statul” reformat al lui Traian Băsescu ce este în definitiv? Şi de ce-i dăm taxe? Cine este „statul”? O (inutilă) bulină albă pentru cel mai bun răspuns…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • consilierii din primarii si din consiliul judetean si din prefectura,ar trebui sa raspunda de aceste abuzuri,pentru ca sunt platiti de stat pentru ca stau.

  • RECUNOSC !
    Azi , m-ati lasat cu gura cascata!
    Analiza pe care o faceti din punct de vedere economic, este "OABLA" vorba romanului.Nu ati lasat loc nici pe stinga, nici pe dreapta.
    Ramine cum am stabilit! Sau raspunsul este , "EVAZIV".
    No coment.

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

5 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

6 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago