Cine îi ia locul lui Ilie Toma la Pensii?
Cine vine în locul lui Ilie Toma, ajuns deputat, în funcţia de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara? Se ştie, Ilie Toma a condus instituţia timp de patru ani, dar în 11 decembrie 2016, el a obţinut un post de deputat din partea PSD Hunedoara. Postul revine tot social-democraţilor, iar în aceste condiţii, organizaţia municipală Hunedoara a PSD a venit cu o propunere pentru ocuparea acestei funcţii. Astfel, avocatul Cătălin Olar este propunerea Biroului Politic al organizaţiei municipale Hunedoara a PSD. Primarul Dan Bobouţanu, care este şi preşedintele acestei organizaţii, a confirmat propunerea respectivă. (S.Popa)
Oare cat a cotizat la „famiglie”?
Ce sa zicem..??? Daca pesede e cu pensiili…??? Sa dea si sefi cu buzunare pline…!!!