Cine plăteşte?

Poveste veche românească: justiţia bălmăjeşte şi cetăţeanul plăteşte. Asta se întâmplă tot mai des, mulţi români reuşind să învingă statul în procese duse la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului şi să obţină despăgubiri morale consistente pentru viciile şi erorile de judecată din justiţia românească.
Aşa este cazul devencei Maria Dâmbean, care a câştigat ieri un astfel de proces, statul român fiind obligat să-i plătească femeii 15.000 de euro, bani care, evident, nu-i vor aduce înapoi soţul decedat, dar măcar s-a înfăptuit un act de dreptate şi femeia, doborâtă de decizia justiţiei româneşti, a reuşit să demonstreze că avea dreptate.
Cine intră pe site-ul CEDO va descoperi numărul foarte mare de români care au dat în judecată statul pentru tot felul de soluţii discutabile din instanţe. Numai anul acesta, la Curtea europeană au fost înregistrate peste 10.000 de plângeri ale cetăţenilor români. Asta spune multe. De asemenea, se cunosc o mulţime de cazuri în care CEDO a dat dreptate românilor ce au apelat, cu disperare, la instanţa europeană.
Pentru erorile judiciare din instanţele noastre, statul român a fost obligat, în ultimii cinci ani, să plătească daune de 35 de milioane de euro. Necazul e că aceşti bani sunt plătiţi din buzunarul cetăţenilor, nu din al celor care au greşit în sentinţele lor. Acesta este, de fapt, un furt din buzunarul cetăţeanului român, care nu are nici o vină pentru erorile sistemului judiciar.
Numai că povestea nu se opreşte aici. Cetăţeanul român cotizează zeci de ani la sistemul de pensii, banii săi sunt zeci de ani aducători de dobândă, dar statul înapoiază doar o mică parte din aceşti bani. Mai mult, ridicarea vârstei de pensionare face ca anii de pensie să fie din ce în ce mai puţini, iar banii cotizaţi o viaţă se pierd tot în portofelul statului. În sănătate la fel, cetăţeanul plăteşte asigurări de sănătate, dar, când este bolnav, e obligat să bage adânc mâna în buzunar pentru a-şi salva viaţa. Edilii localităţilor cheltuiesc, des, bani serioşi pe lucrări nerentabile, pe proiecte halucinante, dar golul e tot în buzunarul cetăţeanului, care asistă neputincios. Aşadar, în România, răspunsul la întrebarea „cine plăteşte erorile şi abuzurile statului?” e simplu: cetăţeanul.