Cioban din Petroșani – acuzat că făcea recunoașterea cabanelor din munte și apoi la spărgea
Alături de trei complici a jefuit mai multe cabane din zona munților Parâng, de unde au furat tot ce putea fi ușor valorificat.
De la o cabană din zona Obârșia Lotrului au furat până și sistemul de panouri voltaice. Cei patru au fost acuzați de furt calificat și complicitate la furt calificat. Ciobanul le-a spus celorlalți trei complici că la ieșirea din Rânca este o cabană părăsită și că a dormit într-o seară în ea când era cu oile. Le-a mai spus că sunt bunuri pe care le pot fura și valorifica repede, iar complicii au fost de acord cu spargerea. Judecătoria Novaci i-a condamnat pe cei patru la pedepse cu închisoarea, însă doar unul dintre ei va ajunge în penitenciar pe o perioadă de 1 an și 4 luni. Ceilalți trei au primit condamnări asemănătoare pentru furt calificat, dar cu suspendare. (M.Gânju).