Ciocolată retrasă din supermarket
Ciocolata cu nucă de cocos suspectă de salmonella a ajuns şi în Petroşani, iar inspectorii sanitar-veterinari împreună cu conducerea magazinului care le comercializa le-au retras de la vânzare.
Un lot de tablete de ciocolată cu nucă de cocos a fost retras de lanţul de magazine Lidl, după ce, în urma unei analize de autocontrol făcută de magazin, una din probele prelevate din acest lot a ieşit pozitivă pentru salmonella, fără a exista însă reclamaţii de la cumpărători. La unitatea din Petroşani au ajuns pe rafturile magazinului mai multe tablete din ciocolata suspectată că are salmonella, iar toată cantitatea descoperită după alertă a fost retrasă de la vânzare. Mai exact 170 de tablete de ciocolată cu nucă de cocos au fost indisponibilizate de inspectorii în siguranţa alimentelor din Valea Jiului. Lidl a decis să retragă în mod preventiv produsul, chiar dacă nu a primit reclamaţii de la cumpărători. Suspiciunea de contaminare cu salmonella a apărut după ce, în cadrul analizelor de autocontrol efectuate de magazin, au fost analizate două probe, la un laborator din Germania, dintre care una a ieşit pozitivă pentru această bacterie. Nici la magazinul din Petroşani nu au fost înregistrate reclamaţii de la cumpărătorii care au achiziţionat ciocolata până la momentul retragerii de la vânzare. (M. Gânju)