ActualitatePolitica si administratie

Claudiu Târziu (AUR) : În sondaje suntem, de fapt, la 30%; ne batem să luăm peste 50%

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, senatorul Claudiu Târziu (foto), a declarat sâmbătă, la Deva, că partidul din care face parte este cotat cu mult mai bine în rândurile electoratului decât arată sondajele date publicităţii, el apreciind că AUR ar avea în jur de 30 la sută din opţiunile de vot ale românilor.

Voturi și din afara țării
„Sondajele aruncă tot felul de cifre. Eu vă spun că ele sunt false, de cele mai multe ori. Inclusiv ultimul, care a făcut atâta vâlvă (…) spunea că noi, AUR, suntem la 22 la sută. Dacă ar fi fost doar atât – ne-au arătat şi alte sondaje (…) la 21-23 de procente – nu era atâta emoţie în viaţa politică. De fapt, noi suntem în jur de 30 la sută, cu fluctuaţii la 28 la sută şi la 32 la sută, de câteva luni bune, cred că de o jumătate de an”, a spus preşedintele CNC al AUR. În acest context, senatorul Claudiu Târziu a menţionat că AUR are „şansa” de a strânge jumătate din voturile românilor la viitoarele alegeri, partidul având posibilitatea să adune „procente bune” şi de la alegătorii care trăiesc în afara ţării.
„Nu ne batem să fim primul partid, ne batem să luăm peste 50 la sută, pentru că altfel nu putem garanta că vom putea implementa acest program de guvernare (al AUR – n.r.). Dacă-l faci în alianţă, trebuie să faci concesii. Şi noi nu putem face alianţă cu cei care sunt vinovaţ la sută de dezastrul ţării. De aceea, bătălia noas­tră este să ob­ţinem peste 50 la sută. Există şanse bune, gândiţi-vă că nu sunt sondaţi, cu privire la opinia lor de vot, românii din afara grani­ţelor. Şi mai vin şi de acolo procente bune. Noi suntem acolo pe primul loc, suntem cel mai bine or­ganizaţi dintre toate partidele şi simţim adeziunea pe care o au românii la pro­gramul nostru, la ideile noastre şi la prestaţia noastră politică”, a arătat li­derul AUR.
Conducerea AUR a pre­zen­tat, sâm­bătă, la Deva, „Pro­gra­mul de gu­ver­nare în 15 punc­­te – Re­con­­struim România”. Do­cu­mentul a fost făcut deja cunoscut filialelor AUR din ju­mătate dintre judeţele ţării, urmând ca dezbaterile din teritoriu să se încheie pe 2 iulie. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura