Comunitate

Clopoțelul a sunat peste tot

Magdalena Șerban

Cu mic, cu mare, aproximativ 3 mili­oane de elevi încep școala astăzi, anul școlar 2023-2024 venind după adop­ta­rea unor noi legi ale educației. Dintre aceștia, aproximativ 53.000 sunt din judeţul Hunedoara unde funcţionează 237 de unităţi de învăţământ, din care 108 sunt cu personalitate juridică.

Efort comun și implicare a CJ Hunedoara
„În prezent, la nivel de județ sunt înscriși peste 52.000 de preșcolari și școlari, mai exact de la creșă și până la postliceală. Până în 20 septembrie, când e data limită, ne așteptăm ca to­ta­lul să ajungă la 52.900. Și în anul pre­cedent am avut peste 52.000. Bine­în­țeles, di­namica se poate schimba, dat fiind faptul că se mai transferă în timpul anu­lui. Cert este că cifrele sunt peste cele din anul precedent. Le urez tuturor ca­dre­lor didactice succes în activitate, iar elevilor rezultate foarte bune. Efortul co­mun și susținut, implicarea și serio­zi­ta­tea întotdeauna au dus la per­for­manță. De asemenea, doresc să mul­țu­mesc con­ducerii CJ Hunedoara pentru între­gul sprijin. Finanțarea obținută pentru achi­ziția de microbuze electrice școlare pentru transportul elevilor re­pre­zintă un demers de o importanță ma­joră. Pro­iec­tul autorității publice jude­țene este fi­nan­țat prin Ministerul Educației, din fonduri alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest pro­iect de achiziție a mi­crobuzelor elec­trice școlare vine în spri­jinul elevilor care fac naveta la școală și care vor avea con­diții de transport mult îmbunătățite. În egală măsură, oferă po­si­bilitatea rea­li­ză­rii unei rețele de trans­port verde, dotată la standarde înalte, in­clusiv cu stații de încărcare. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în scrie­rea acestui proiect, în special domnului președinte Laurențiu Nistor și doamnei Paula Enuț de la ser­viciul de spe­cia­li­tate. Totodată, mul­țu­mim conducerii județene pentru spri­ji­ni­rea elevilor merituoși, iar administrațiilor locale mulțumiri pentru că s-au implicat în pregătirea noului an școlar”, a trans­mis inspectorul şcolar general al jude­ţu­lui Hunedoara, prof. dr. Maria Ştefănie (foto). Reamintim că din cele 237 de uni­tăţi de învăţământ din judeţul Hunedoara, 194 au autorizaţie sanitară de funcţionare. Alte 22 de unităţi de învăţământ au elevi sau preşcolari relocaţi în alte spaţii, deoarece sunt cuprinse în ample pro­grame de reabilitare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago