Categories: ComunitateFlash

Clubul CFR Simeria face parte din familia Udinese Academy

Oana Mihnea

Ieri, la Centrul de Afaceri din Simeria, s-a semnat acordul de colaborare între Clubul Sportiv CFR Simeria şi Academia de fotbal a clubului Udinese Calcio, una dintre cele mai importante din fotbalul italian.

Proiectul se adresează echipelor de juniori ai CFR Simeria, club care s-a axat în ultimii ani pe creşterea şi promovarea acestora. La semnarea contractului de asociere au fost prezenţi Paolo Poggi, coordonatorul sectorului juniori Udinese Calcio, Massimiliano Ferrigno, responsabil al proiectului, Mattia Notari, coordonator tehnic al proiectului, Horaţiu Guţă, responsabil proiect Udinese Academy în România, Ciprian Paraschiv, manager Dezvoltare Fotbalistică, Mircea Sârbu, preşedintele AJF Hunedoara, Adrian Popovici, preşedinte CS CFR Simeria, Vasile Hriţac, vicepreşedinte CS CFR Simeria, şi nu în ultimul rând, primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu.

Posibili viitori campioni de la Simeria
Începând de acum, tânăra generaţie a clubului de fotbal din Simeria va beneficia de cele mai bune cunoştinţe şi metode de pregătire. Mai exact, Academia Italiană va transmite principiile şi regulile după care funcţionează prin antrenorii de la Simeria, ţinta fiind juniorii pasionaţi de fotbal. După aproximativ un an de zile, italienii vor veni să vadă modul cum au evoluat tinerii sportivi, scopul fiind acela de a-i selecţiona pe cei mai buni. Massimiliano Ferrigno s-a arătat încântat de colaborare şi a menţionat faptul că speră să găsească un campion al Udinese între copiii de la Simeria.

O nouă idee de dezvoltare a sportului
Potrivit lui Emil Rîşteiu, de acum înainte, rolul autorităţilor locale este de a supraveghea bunul mers al lucrurilor. „Le doresc juniorilor mult succes şi să aibă grijă, pentru că au o mare responsabilitate pe umeri. Prin intermediul acestui proiect încercăm să dăm o altă idee de dezvoltare a sportului în Simeria, prin asociere ajungându-se la o certificare a ceea ce se va întâmpla din punct de vedere al educaţiei sportive din oraş. Ce mă bucură mai mult este că s-a văzut interes atât din partea copiilor, cât şi  părinţilor acestora, pentru a merge după noi reguli, a participa la altfel de antrenamente şi a adopta un nou comportament. Referitor la infrastructura sportivă, avem minimul necesar pentru dezvoltarea celor 143 de copii care se antrenează la CFR Simeria“, a declarat primarul Simeriei.
La începutul lunii februarie, antrenorii celor de la CFR Simeria, precum şi reprezentanţii conducerii clubului galben-albastru au luat parte la un stagiu în care au putut vedea cum se pregătesc copiii şi juniorii Academiei lui Udinese. CFR Simeria se numără printre primele cluburi din România care colaborează cu Academia italiană.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Guvernul cu turul I, protestatarii cu turul II

Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada elec­torală începe…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…

o zi ago

Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…

o zi ago

Bulina neagră

M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…

o zi ago

Polițiștii avertizează! O nouă metodă de înșelăciune a apărut în spațiul online

În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a iden­tificat o tendință de înșelăciune care…

o zi ago