CNADNR nu vrea să piardă finanţarea
Ţinând cont de faptul că au intervenit unele întârzieri în continuarea lucrărilor de reabilitare a drumurilor naţionale, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a solicitat Ministerului Fondurilor Europene reîncadrarea unor proiecte astfel încât să nu se piardă finanţarea acestora.
Astfel, conform unui comunicat emis de CNADNR, pentru DN 76 Deva-Oradea, Ministerul Transporturilor a emis în data de 11.12.2013, un ordin prin care se aprobă depunerea de cereri de rambursare şi prin care se acordă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională. Având în vedere imposibilitatea realizării întregului proiect până la sfârşitul anului 2015, CNADNR a transmis către Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial-Transport 2007-2013, propunerea de reîncadrare a proiectului, ca să nu piardă finanţarea. Acelaşi lucru s-a făcut şi pentru DN 66 Rovinari- Petroşani.