Dana Istudor
Compania Naţională a Huilei din Petroşani va intra până la 1 ianuarie 2010 într-una din companiile energetice înfiinţate la nivel naţional. Consiliul de Administraţie şi Adunarea Generală a Acţionarilor a Companiei Naţionale a Huilei Petroşani au elaborat hotărârea în baza căreia CNH va intra într-una dintre cele două companii energetice naţionale.
Restructurare inevitabilă
„Ministerul Economiei a dat ordin ca toate adunările generale ale Acţionarilor de la Companiile din domeniul energetic să analizeze şi să voteze fuziunea acestor societăţi. Este un proces mai de durată, pe Legea 31 a societăţilor comerciale. Sunt nişte procese care trebuie urmate în continuare”, a declarat directorul general al CNH, Constantin Jujan. Minele din Valea Jiului pot fi viabile doar dacă fac parte dintr-un complex energetic. Totuşi, chiar dacă minele nu vor fi închise, pentru includerea CNH în complex, vor avea loc restructurări de personal, iar circa 1.600 de angajaţi vor pleca din minerit. O mare parte dintre angajaţii disponibilizaţi sunt în pragul pensiei, astfel că restructurarea oricum era inevitabilă. Potrivit Ministerului Economiei, CNH şi Termocentrala Paroşeni vor fi incluse în companiile energetice naţionale, după ce sunt „curăţate de datorii”, iar structura şi modul de funcţionare a noilor companii vor fi propuse de o firmă de consultanţă angajată de minister. Compania energetică naţională din care face parte şi CNH Petroşani va cuprinde ELCEN Bucureşti, Termocentralele Mintia şi Paroşeni, jumătate din Electrica, Hidrocentralele Porţile de Fier, precum şi hidrocentralele Caransebeş, Haţeg, Argeş, Cluj, Bistriţa, Sibiu, Sebeş, Buzău şi Târgu Jiu.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…
View Comments
Ce o sa facem suntem si asa putini in subteran ? Sa ramana drepturile premele,sporurile,curentu electric,masa calda si bonurile de carbune . Sa se creeze locuri de munca pentru copii nostri ca sau facut numai disponibilizari in minerit dar nu sa creat alternative intr-o Vale a Jiului arida fara teren arabil unde oameni cauta prin gunoaie iar copii plang de foame.
Sa le disponibilizeze pe sotiile sefilor de la birouri , nu o sa mai ne ulti de prosti .