Cu întârziere de o săptămână, jucătorii de la CNS Cetate Deva s-au reunit luni, sub coordonarea antrenorului Sorin Cornea (foto), pentru debutul pregătirii returului de campionat.
Câţiva dintre jucătorii cu care echipa a activat în prima parte a campionatului şi-au reziliat contractele şi au renunţat la colaborarea cu clubul din Deva. Este vorba de nouă dintre fotbalişti care au avut prestaţii mai puţin concludente : Bauman, Ionică, Coteţ, Firan, Staicu, Alexandru Dan – care au plecat imediat după încheierea turului – şi Raţ, Mintaş şi Tecsi – care au părăsit echipa ulterior.
S-au prezentat la primul antrenament Apostol, Kelemen, Şoit, Coteţ, Doboş, Boldea, Moţ, Bărculeţ, Cristian, Lupu, Leucian şi David. Acestui nucleu li se alătură la pregătiri opt fotbalişti recent transferaţi, alţii fiind încă în tratative cu clubul.
Au semnat pentru echipa CNS Cetate Deva: Andrei Voineag (24 de ani, transferat de la Sportul Snagov), Gabriel Oiţă (25 de ani, venit de la ACS Şirineasa) şi fraţii Florin şi Mihai Olariu, ambii de 23 de ani, reveniţi la Deva de la Milenium Giarmata. Au mai fost transferaţi patru juniori sub 19 ani de la Centrul Naţional de Pregătire Târgu Mureş: Andrei Tornai, Petruţ Chirlejean, Dani Ursu şi Arpad Birtalan. Cu ei s-au încheiat deja contracte, dar conducerea clubului devean aşteaptă acceptul altor câţiva jucători cu care este în tratative. Până la 1 februarie echipa se va pregăti la Deva, iar în perioada 2 – 8 februarie va efectua un cantonament la Geoagiu.
Sunt perfectate şi câteva meciuri amicale care se vor desfăşura numai în deplasare (terenul de la Deva fiind foarte moale) după următorul program: 8 februarie – ASU Poli Timişoara, 14 februarie la Metalurgistul Cugir, 17 februarie la Unirea Alba Iulia, 20 februarie la ACS Ghiroda şi pe 24 februarie la ACS FC Avrig.
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…