Categories: Sport

CNS Cetate Deva, al doilea eşec consecutiv în amicale

Ovidiu Mănăstire

Gruparea din reşedinţa judeţului a cedat  ieri, scor 1-3, în deplasare, într-un amical jucat în faţa echipei FC Hermanstadt Sibiu, liderul seriei a V-a din Liga a III-a. Pentru gruparea deveană a fost al doilea meci consecutiv pierdut, după cel din urmă cu o săptămână, cu Pandurii Tg. Jiu.

Surprinşi pe contraatac
Jucat pe un teren sintetic din municipiul de pe Cibin, amicalul dintre FC Hermanstadt şi CNS Cetate a fost antrenant în prima repriză, când s-au marcat toate golurile. Gazdele au punctat de două ori în primele 10 minute, dar devenii au redus din diferenţă, în minutul 14, prin Tecsi. Scorul reprizei şi totodată cel final a fost stabilit de către trupa sibiană în minutul 39, 3-1. „Nu am fost mulţumit de atitudinea echipei şi de jocul prestat. Am făcut greşeli personale în defensivă şi am stat foarte rău tactic. Am întâlnit un adversar care a jucat destul de bine, surprinzându-ne pe contraatac”, a spus antrenorul devenilor, Viorel Tănase. Tehnicianul alb-albaştrilor i-a trimis în teren pe Raţ – Petresc (82 Kelemen), Kereki (46 Ionică), Agache, Cornea (54 Doboş) – Boldea, Vaştag (46 R. Cristian) – Bloj (79 Leucian), Tecsi, Făgărăşanu – Szekely (62 Lupu).

„Aştept o reacţie pozitivă în meciul cu U. Cluj!”
Gruparea deveană va juca sâmbătă o nouă partidă amicală, urmând să întâlnească tot în deplasare, pe U. Cluj. Viorel Tănase aşteaptă o schimbare de atitudine din partea elevilor săi în acest meci. „Jucăm cu o echipă de tradiţie, cu jucători experimentaţi, dar aştept o schimbare de atitudine a băieţilor mei. Trebuie să înţeleagă şi să conştientizeze că dacă nu respectă ce au de făcut, vor sta pe bancă în meciurile oficiale”, a precizat antrenorul lui CNS Cetate.

Stoenac, cu probleme la genunchi
Absent şi în meciul cu Pandurii Tg. Jiu, mijlocaşul Marian Stoenac nu a jucat nici la Sibiu, având se pare o problemă mai serioasă la genunchi. Mijlocaşul venit de la Juventus Bucureşti a efectuat un RMN şi aşteaptă un verdict din partea unui medic specialist.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dl antrenor , de ce nu ne spuneti unde este Ousmane? La rezultatele bune din tur nu aveti nici o contributie dv. Cred ca Ousmane este ,,vinovatul``::))

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

22 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

22 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

22 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago