„Putem învinge pe oricine!”
Liniştea şi încrederea aduse de cele două victorii consecutive constituie principalul atu al celor de la CNS Cetate Deva în confruntarea cu CSM Şcolar Reşiţa. După ce în sezonul trecut s-au luptat pentru promovare, devenii şi reşiţenii se află oarecum în posturi diferite în acest campionat. Alb-albaştrii sunt în reconstrucţie iar „rosso-neri” vor să ajungă în liga secundă, bazându-se în mare parte pe acelaşi lot ca şi în precedentul campionat. Devenii merg încrezători în Valea Domanului, hotărâţi în primul rând să practice un fotbal de calitate. „Mergem să jucăm un fotbal bun şi frumos. Am demonstrat că putem învinge pe oricine, chiar dacă suntem o echipă tânără. Suntem uniţi ca o familie şi muncim pentru fiecare minge. Reşiţa are o echipă bună şi valoroasă şi va fi un meci dificil din toate punctele de vedere”, a spus fundaşul Alexandru Doboş.
Se întâlnesc pentru a doua oară în acest sezon
Cele două grupări s-au mai întâlnit o dată în acest sezon, în turul a III-lea al Cupei României, CSM Şcolar impunându-se la Deva cu 1-0. „Ne gândim şi la o revanşă, pentru că am pierdut nemeritat în cupă”, a mai spus Alexandru Doboş. CSM Şcolar Reşiţa a ajuns pe locul 2 al clasamentului şi în urmă cu o etapă a fost preluată de către antrenorul Daniel Opriţa, fostul tehnician al echipei Juventus Bucureşti. Partida CSM Şcolar Reşiţa – CNS Cetate Deva se va juca mâine, începând cu ora 15.00, pe stadionul „Mircea Chivu” din Reşiţa. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…