CNS Cetate Deva organizează trialuri pentru jucători Under 19
Singurul club de Liga a III-a din judeţul Hunedoara se pregăteşte temeinic pentru sezonul 2017-2018. Săptămâna viitoare, pe lângă reunirea echipei de seniori, vor avea loc trialuri pentru jucători Under 19, în vederea cooptării în lotul pentru campionatul viitor.
Barbu ar vrea să găsească minimum doi fotbalişti
Cum data de începere a noului campionat din Liga a III-a a fost stabilită pentru 26 august, CNS Cetate Deva este aproape de terminarea vacanţei, săptămâna viitoare urmând să demareze pregătirea pentru sezonul 2017-2018. Pe lângă reunirea echipei de seniori, care va avea loc luni, 17 iulie, de la ora 18.00, tehnicianul grupării alb-albastre, Gică Barbu, vrea să rezolve problema jucătorilor Under 19, trei din aceştia trebuind să joace titulari conform regulamentului. Astfel, în 19 şi 20 iulie, de la ora 17.00, la stadionul „Cetate” din Deva vor avea loc trialuri pentru fotbalişti născuţi între anii 1998 şi 2000, dar şi mai tineri. Sunt aşteptaţi fotbalişti care îşi doresc să evolueze la gruparea deveană în sezonul viitor. „Eu sper să găsesc din aceste trialuri măcar un jucător sau doi capabili să facă parte din lotul nostru”, a spus tehnicianul grupării devene, Gică Barbu. Totodată, devenii vor să formeze grupele de juniori republicani, Under 17 şi Under 19, iar jucătorii prezenţi la trial care nu vor rămâne în vederile echipei de seniori ar putea evolua în prima fază la juniori. (Ovidiu Mănăstire)