Oaspeţii, readuşi în joc de un penalti acordat uşor
Pe o suprafaţă de joc ce semăna mai degrabă cu o orezărie decât cu un teren de fotbal, alb-albaştrii au început bine ultimul duel de pe teren propriu din 2017. Astfel, după o ocazie a lui Romică David, amfitrionii au deschis scorul în urma unei faze fixe. Robert Cristian a centrat dintr-o lovitură liberă de pe stânga, Lupu a deviat cu capul de la marginea careului iar Mintaş, rămas singur la 10 metri, a înscris simplu. Bărculeţ putea majora diferenţa cinci minute mai târziu, dar a fost blocat în ultima clipă de Gligor iar oaspeţii s-au apropiat prima dată de poarta lui Apostol abia în minutul 31, când şutul lui Suslak a fost reţinut de portarul devean. Egalarea a venit după o fază confuză, centralul Lazăr apreciind duelul dintre Lupu şi Ianc din careul devean drept fault pentru oaspeţi iar Buia a transformat penaltiul acordat destul de uşor. Surprinzător, trupa arădeană a intrat în avantaj la pauză după ce Ianc a şutat din întoarcere la colţul lung o minge centrată în careu de Mager.
Taxaţi la aproape fiecare atac arădean
Loviturile primite de deveni chiar înaintea pauzei i-au demoralizat şi în debutul părţii secunde, oaspeţii au rezolvat soarta meciului. Mai întâi, Şulea a scăpat pe stânga şi l-a învins pe Apostol cu un şut la colţul lung din careu, după ce l-a depăşit şi pe Mintaş, acelaşi jucător servindu-l ideal patru minute mai târziu pe Buia, care a marcat din mijlocul careului. Mintaş putea reduce din diferenţă, dar mingea reluată cu capul de fundaşul devean după centrarea lui Doboş a întâlnit bara laterală. În schimb, la cealaltă poartă, Mager l-a mai învins o dată pe Apostol, cu un şut deviat de la 18 metri. Scorul final a fost stabilit de Moţ, tot după o fază fixă, tânărul mijlocaş devean reluând din careul mic centrarea la bara a doua a lui Robert Cristian. Final trist de an pentru alb-albaştri, care vor încerca să se revanşeze în ultimul meci al turului, pe terenul lui AFC Hermanstadt II.
CNS CETATE DEVA 2 (1)
Apostol– Kelemen, Mintaş, Şoit, Coteţ (46, Scarlat) – Boldea, Moţ – Bărculeţ (60, Doboş), R. Cristian (cpt.), Lupu (60, Leucian) – R. David (37, Firan). Antrenor: Sorin Cornea
GLORIA LUNCA TEUZ CERMEI 5 (2)
Bodea – Rogojan, Cotoc, Gligor, Nistor (cpt.)– Mager (81, Moraru), Varga, Ianc, Suslak (66, Aldan) – Şulea (77, Brînduşe), Buia (73, Berari). Antrenor: Radu Anca
Arbitrii: Călin Lazăr (Mediaş) – Csaba Antal (Cluj), George Suciu (Câmpia Turzii)
Au marcat: Mintaş (14), Moţ (79) – Buia (34 – penalti, 51), Ianc (43) Şulea (47), Mager (71)
Stadion: „Cetate”, spectatori 50
(Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…
View Comments
Mai Ovidiu,cred ca tu faci parte din alta galaxie,esti mereu in afara subiectului sa nu mai vorbim de data de desfasurare a meciurilor!!!!