Luni, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod Galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată în 21 de judeţe din ţară, printre care şi Hunedoara. Astfel, din această seară, ora 20.00, şi până marţi, ora 09.00, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. (L. Goangă)
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…