Cu proiecte investiţionale pe cap şi termene de finalizare ce trebuie respectate, primarii hunedoreni se gândesc cum să-şi ducă la îndeplinire strategia de dezvoltare propusă pentru 2016. Nu de altceva, dar banii s-au cam împuţinat la buget. Nici la General Berthelot nu stă treaba mai bine.
„Am primit 250.000 de lei de la Consiliul Judeţean, dar şi aşa, alocările bugetare totale din acest an – aici mă refer la banii veniţi prin Finanţele Publice, plus încasările din taxe şi impozite – per ansamblu, sunt cu cântec. Doar cofinanţările la proiectele de investiţii pe care le vom implementa în 2016 sunt în cuantum de 780.000 de lei, deci nu ne plângem degeaba. Spre exemplu, cât de curând vom demara programul ce vizează modernizarea drumurilor agricole. Este binevenit, urmând să uşureze deplasarea agricultorilor către terenurile pe care le deţin. Necazul e însă altul. Noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) ne pune frână în ce priveşte posibilitatea atragerii de finanţări nerambursabile. Fiind o comună mică, cu o populaţie sub 2.000 de locuitori, nu suntem eligibili, din start, pentru a accesa unele axe. Asta, deoarece una dintre noile cerinţe este să depăşim această cifră de 2.000 de suflete. Sperăm să trecem peste, cu bine, iar asta să devină cea mai mică problemă a noastră. Cumva trebuie să ne descurcăm, nu ne putem baza pe buget. Guvernamentali sau europeni, banii trebuie atraşi spre comună”, a spus Marina Huzoni (foto), primăriţa din General Berthelot.
In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…