Aeromodeliştii seniori de la C.S. Armata Aurul Brad au cucerit trei medalii în finala Campionatului Naţional de Zbor liber, desfăşurată la Salonta. Brădenii au obţinut argint şi bronz la individual şi au ocupat locul trei în ierarhia pe echipe.
Amânare cu ghinion
Ediţia 2015 a finalei celor mai bune 10 cluburi de aeromodele-zbor liber din România a fost mai puţin strălucitoare decât de obicei pentru seniorii de la Aurul Brad. Cu toate că au obţinut trei medalii, brădenii au avut „interdicţie” la titlurile de campioni naţionali. La individual, reprezentanţii clubului din Brad, Ciprian Mureşan şi Aurel Brânzoi, au urcat pe locurile doi şi trei ale podiumului, fiind devansaţi de Julien Sion de la SCM Piteşti, care a devenit campion naţional. În competiţia pe echipe, efortul celor doi medaliaţi ai Aurului de la individual a fost risipit de ghinion, întrucât un alt component al echipei a comis o eroare tehnică la unul dintre planoare, pierzând la o lansare punctele care ar fi adus echipa pe locul I. Astfel, Aurul Brad a obţinut doar medalia de bronz, fiind devansată de echipele SCM Piteşti şi Metalul Salonta. „Aeromodelistul a greşit o programare la un planor, iar eu nu am fost inspirat la alcătuirea echipelor. Dacă nu-l puneam pe cel care a greşit în echipă cu cei doi de pe podium, noi am fi avut titlul naţional. Oricum, comportarea sportivilor brădeni a fost meritorie, întrucât iată că şi seniorii reuşesc să fim pe podium an de an la Campionatul Naţional, în vreme ce juniorii sunt de peste 15 ani campioni neînvinşi”, a apus Adrian Macsim, antrenorul de la Aurul Brad.
Finala Campionatului Naţional trebuia să se desfăşoare în luna iunie în oraşul Victoria, odată cu Campionatul Naţional de juniori, dar a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Următoarea competiţie la care vor concura aeromodeliştii de la Aurul Brad va fi „Bulgaria Cup”, o etapă de Cupă Mondială care va avea loc în perioada 18-21 septembrie, în ţara de la sud de Dunăre.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…