Categories: Actualitate

Colegi de şpriţ prin Europa

Volodia Macovei

Politicienii români, odată ajunşi la putere, par să nu-şi dorească altceva, decât să-şi înmulţească, vesel, colegii de şpriţ, să se bucure patru ani de mandat, sărbătorind în fiecare zi ideea genială de a intra în politică, acolo unde nu faci nimic şi primeşti totul. Părtăşia asta lichidă are o logică a ei: la un şpriţ se acceptă să fii mai prostănac, să spui câte-o tâmpenie, să promiţi şi să nu te ţii de cuvânt, să-ţi schimbi culoarea politică odată cu culoarea feţei la paharul şapte.

Că politicienii promovează „colegialitatea şpriţuită” în teritoriu şi la Bucureşti, cu te miri cine-i bucuros s-o împărtăşească, parcă i-am ierta din solidaritate tradiţională, dar când se duc cu treabă în lumea civilizată şi consideră că şi acolo merge acelaşi sistem, atunci e bai: ne ajunge cât ne-au făcut de râs până acum.
Victor Ponta a fost primit 10 minute, din cele 15 alocate, de doamna de fier a Germaniei, Angela Merkel, căreia i-a transmis repejor că România e sănătoasă, vioaie, predictibilă şi stabilă, după care a ieşit cu păhăruţul bucuriei la TV şi, stârnind invidia copiilor de grădiniţă, ne-a transmis tuturor că a fost tratat „ca un premier al unei ţări importante pentru Germania”. Cu alte cuvinte, deşi fu doar o întâlnire de-un şpriţ minuscul şi străveziu, tot fu şpriţ „strategic”: tot românul ştie că România nu este nici sănătoasă, nici predictibilă şi deloc stabilă, dar, la un şpriţ, cum spuneam, tot ce spui poate fi acceptat. Ciudat este că bucuria premierului nu a fost deloc temperată de faptul că liderul german i-a spus: „Dorim să fim un partener. Dar pentru economia germană, e foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să fie transparenţă şi să nu existe corupţie.”. Nimic nou: asta ne reproşează întreaga lume civilizată, că nu vrem să fim transparenţi şi promovăm şi protejăm corupţia. Dar, probabil, Ponta, convins că de un şpriţ fu vorba, nu a considerat că doamna Merkel vorbeşte serios, ci e doar o glumă colegială.
Păgubos e că amatorismul politic de cafenea ne face să nu fim respectaţi în Europa, să ratăm mai toate parteneriatele, iar politicienii noştri nu realizează că, la finalul fiecărei astfel de întâlniri, străinul se strâmbă uşor şi spune: ăştia nu s-au trezit, încă!

MesagerulHunedorean

View Comments

  • @calimente falimente :))))) (vezi că-i „kak tebia zavut”)
    n-am nume, numa` un vers din Vîsoțki:
    Что-то воздуху мне мало — ветер пью, туман глотаю
    :)))))

    @gicu
    ...comparația îmi dă fiori reci!... :P

Recent Posts

O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construieşte la Hunedoara

O nouă fabrică de componente din plastic pentru industria auto se va construi pe un…

23 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru că Universitatea din…

23 de ore ago

Bulina neagră

Alexandru C., recidivist din Lupeni Pentru că a comis o tâlhărie la scurt timp după…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbare de șefie în capitala regiunii cu lăm­pașe, unde mai mulți șefi cu epoleți au…

23 de ore ago

Proxeneți aruncați după gratii

Cei trei proxeneți, doi bărbați și o femeie, au sechestrat trei tinere și le-au obligat…

23 de ore ago

Atenție, ni se pregătește o nouă pandemie. Tot făcută în laboratoare

Sezonul de îmbolnăviri de iarnă din China este mai puţin sever decât anul trecut, potrivit…

23 de ore ago