Pentru orice lucru există o „prima dată”. Astfel, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu a păşit în acest an şcolar, pe drumul proiectelor Comenius, demarând unul bilateral cu Turcia şi altul, multilateral, cu Portugalia (coordonator al proiectului), Spania, Polonia, Cehia, Turcia şi România.
Prima oprire: Polonia
În ceea ce priveşte proiectul multilateral, sub deviza „Să construim Europa împreună”, tinerii din cele şase ţări europene, implicaţi în acest ambiţios parteneriat, ce are o durată de implementare de doi ani, au strigat prezent la întrunirea din Polonia. De curând, echipa colegiului agricol din Geoagiu, formată din Alexandra Teletin, Fănică Mihalache, Adrian Bucerzan şi Delia Avram (elevi din clasa a VIII-a A), respectiv Camelia Bălan şi Bianca Pascu (din clasa a IX-A), (în foto) însoţiţi de profesorii Adriana Lal şi Teodora Cismaşiu, au efectuat prima vizită de lucru, din cele şase propuse pentru perioada derulării programului, la gimnaziul din localitatea poloneză Rudach.
Şase ţări, un singur ţel
Delegaţiile din cele şase state au fost primite într-un cadru festiv, de oficialităţile locale din oraşul Kuznia Raciborska (de care aparţine localitatea Rudach). Tinerii au avut ocazia să locuiască la familiile elevilor polonezi participanţi în acest proiect, fapt ce a permis cunoaşterea mediului familial, a obiceiurilor locului şi nu în ultimul rând, a bucătăriei tradiţionale poloneze. Pe parcursul unei săptămâni, învăţăceii şi profesorii şi-au prezentat ţările, comunităţile din care provin şi unitatea şcolară pe care o reprezintă, limba de comunicare fiind engleza. Elevii români, portughezi, spanioli, cehi şi turci au lucrat pe tema drepturilor omului, stereotipii negative şi mişcări civile. Primitoarele gazde şi-au dat silinţa ca sejurul oaspeţilor să fie cât mai plăcut, organizând atât întruniri la şcoală, cât şi discotecă şi vizite la obiectivele cultural-turistice din oraşele apropiate, precum şi din vechea capitală a Poloniei, Cracovia. Pentru că tema întâlnirii a fost focalizată pe drepturile omului, toţi participanţii au putut vizita lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau.
„Este un proiect educativ din toate punctele de vedere, interacţionarea elevilor cu alte culturi şi popoare fiind un bun mijloc de cunoaştere şi învăţare. Ne bucurăm să facem parte din acest complex program european. Următoarea sa „staţie“ va fi Barcelona (Spania), în luna februarie 2012, a subliniat Ioan Vălean, directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“, din Geoagiu.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…