„Zestrea imobiliară” a cartierului Colonie din Petroşani dispare pe zi ce trece. Hoţii şi-au înteţit atacurile asupra imobilelor care nu sunt locuite şi după ce au furat tot, au trecut la parcurile din zonă.
Hoţii de fier vechi şi materiale de construcţii din Colonia Petroşani au demolat la propriu o clădire în care urma să fie amenajat de către un patron hunedorean, un centru social pentru vârstnici. După ce au cam furat tot ce se putea şi de la restul imobilelor, aceştia s-au concentrat pe o clădire pe care primăria intenţionează să o transforme în bloc de locuinţe sociale. Imobilul care a fost pe vremuri o unitate militară nu mai are acoperiş şi deja a fost furat aproape un etaj întreg. Edilii din Petroşani sunt legaţi de mâini în acest caz, pentru că nu au bani să înceapă reabilitarea acestuia, dar nici oameni ca să-l păzească. „Din păcate, nu putem asigura paza obiectivului, aşa că furturile continuă în ritm susţinut. Noi am depus documentaţia solicitată pentru obţinerea fondurilor necesare transformării clădirii într-un bloc de locuinţe sociale şi aşteptăm să ne vină un răspuns”, a precizat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
În ceea ce priveşte cele două parcuri din cartierul Colonie, unul a fost complet ras, chiar şi de ultimul gram de fier, iar celălalt (amenajat cu 20.000 de lei) mai are doar două tobogane şi un panou de baschet. Acestea au scăpat, pentru că au în componenţă mai mult material plastic decât fier. „Ne confruntăm şi în alte zone ale municipiului, nu doar în Colonie, cu acest fenomen de distrugere a mobilierului urban”, a mai spus edilul şef al Petroşaniului. Mobilierul urban din parcuri sau clădirile fostei unităţi de vânători de munte au început să dispară după ce Poliţia Locală nu a mai putut asigura paza acestora, în urma reducerii de personal. (M. Gânju)
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
A renunțat la postul călduț și leafa de mii de lei chiar acum când se…
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, condus de Natalia Intotero, a anunțat finalizarea construcției…
Prof. dr. Maria Ștefănie, inspector școlar general al județului Hunedoara Pentru că a fost recompensată…
Iosif N., din Călan Pentru că este acuzat că și-a abuzat sexual propriile fete, una…
O tânără din municipiul Petroșani a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de complicitate la…