ComunitatePolitica si administratie

„Colonia Țărănească” din Vulcan va beneficia de reabilitare de străzi, în baza unei finanțări câștigate de municipalitate

Magdalena Șerban

O nouă investiție din fonduri ne­rambur­sabile, în cuantum total de 2.121.210,62 lei, a fost câștigată de mu­nicipalitatea vulcăneană, recent fiind sem­nat contractul de finanțare. Vi­zată este „Colonia Țărănească”, si­tuată în car­tierul Sohodol, comu­ni­când cu res­tul municipiului prin intermediul DN 66A.

Vor mai fi și altele
„Am semnat la Ministerul Dezvoltării, Lu­crărilor Publice și Administrației (București) contractul de finanțare pen­tru realizarea obiectivului Reabilitare dru­muri Colonia Țărănească Sohodol, în cadrul Programului Național de In­ves­tiții Anghel Saligny. Încet, dar sigur, ajungem în toate cartierele. Cartierul Sohodol-Paroșeni va beneficia și de alte reabilitări, prin programul de reparații de anul viitor. Lucrările de modernizare pre­văzute în acest proiect vor începe în cel mai scurt timp, după efectuarea li­ci­tației ”, a transmis primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu (foto). Lu­cră­rile se vor realiza în intravilan, mai exact pe străzile Piscului și Liliacului (lun­gi­mea totală a străzilor reabilitate este de 529.00 m) și se estimează că vor dura maximum 6 luni, de la data emiterii or­di­nului de începere. Se urmărește ca prin acest pas investițional să se obțină îm­bunătățirea condițiilor de trafic și de cir­culație. Colectarea, scurgerea și des­cărcarea apelor pluviale se vor face prin pante transversale și longitudinale de pe platforma străzilor, rigole carosabile și rigole scafe. În proiectul tehnic s-a avut în vedere și execuția semnalizarii rutiere verticale cu 15 indicatoare ru­ti­e­re cu folie reflectorizantă. De ase­me­nea, mai sunt incluse marcaje de de­li­mi­tare a părții carosabile. Astfel, în in­ter­valul octombrie – noiembrie 2023 e prevăzută procedura de achiziție a exe­cuției lucrărilor și a dirigenției de șantier, în martie 2024 se estimează ordinul de începere al lucrărilor, iar în septembrie 2024 finalizarea lor.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura