Liderii formaţiunilor politice parlamentare văd în mod diferit ideea de comasare a alegerilor. Dacă partidele din arcul guvernamental susţin ideea economiilor la buget, Opoziţia critică dur această iniţiativă.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, a reiterat ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare şi a subliniat economiile importante pe care le va aduce la bugetul de stat această iniţiativă. „Susţin comasarea de anul viitor şi am câteva motive temeinice în acest sens. Pe de o parte, economisim bani importanţi la bugetul statului, pe care putem să-i folosim în altă parte. Este vorba despre 30 de milioane de euro. Pe de altă parte, instituţiile statului nu vor mai fi blocate, vor putea să funcţioneze la capacitate normală”, a precizat Igaş.
De cu totul altă părere sunt liderii USL, care cataloghează această iniţiativă drept nedemocratică. „Chestiuni aşa de serioase cum este schimbarea legislaţiei sau prelungirea dincolo de limită a mandatului aleşilor locali (…) se duc într-o dezbatere parlamentară, într-un dialog al partidelor politice”, a declarat liderul PNL, Crin Antonescu. De asemenea, secretarul executiv al PSD, Liviu Dragnea, crede că este o acţiune nedemocratică „pentru că este făcută în bătaie de joc faţă de alegători”. Dragnea este de părere că, în realitate, PDL fuge de o dezbatere serioasă, fuge de popor, dar chiar şi aşa el crede că PDL va pierde alegerile.
VĂ INFORMĂM CĂ VINERI 20.12.2024, ÎN COMUNA BĂCIA VA AVEA LOC O ACȚIUNE DE COLECTARE…
Vă informăm despre activitățile recente ale Primăriei Comunei Rau de Mori: - S-au reparat și…
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
View Comments
Da ,
Si asta este chestie de aritmatica politica , nu numai economie.
Si asta pentru ca cei de la PUTERE vor sa piarda o singura data , pe cind cei din OPOZITIE, vor sa cistige de doua ori....!!!!
S-auzim numai de bine
...cu Moloţ nu câştigă nici peste 20 de ani!!!....altul!!!