Comercianţii din municipiul Deva care doresc să-şi expună marfa în faţa magazinului vor putea face acest lucru în anumite condiţii şi în urma achitării unei taxe către primărie. Asta, după ce ieri, Consiliul local Deva a aprobat un proiect de hotărâre prin care a fost modificat Regulamentul privind desfăşurarea comerţului stradal în municipiu, adoptat în 2014.
În expunerea de motive a proiectului se arată că modificarea regulamentului amintit a fost necesară din cauza numeroaselor solicitări a agenţilor economici plătitori de impozite şi taxe locale care doresc să-şi promoveze produsele în faţa punctelor comerciale. Astfel, CL Deva a dat undă verde acestor cereri, în sensul că produsele vor putea fi expuse în faţa magazinelor în limita decenţei, cu condiţia de achitare a taxei de ocupare a domeniului public. Consilierul local Andreea Ciobanu a adus un amendament proiectului care a însumat o serie de reguli pe care comercianţii vor trebui să le îndeplinească. Una dintre acestea este ca spaţiul rămas liber pe trotuarul unde urmează să fie expuse mărfurile să nu fie mai mic de doi metri. Amendamentul propus de consilierul local Andreea Ciobanu a fost aprobat.
Trebuie spus că patru consilieri locali de la PNL s-au abţinut de la a vota acest proiect. Explicaţia abţinerii de la vot a venit din partea alesului local Daniel Crişan, care a afirmat că odată aprobat acest proiect, se va deschide o cutie a Pandorei, deoarece va duce la împânzirea trotuarelor cu mărfuri pe care le vor expune comercianţii. (N.Bumbac)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…