Ieri, procurorii anticorupţie au transmis un comunicat în care se arăta că dosarul a fost transmis către Tribunalul Hunedoara cu propunerea de menţinere a măsurii privative de libertate. Voichiţa Joian a fost trimisă în judecată după două săptămâni de când a fost prinsă în flagrant de oamenii legii luând mită. Aceasta a fost reţinută şi apoi arestată preventiv din 2 iunie.
Din datele anchetatorilor, în 30 mai, Voichiţa Joian, în calitate de comisar de Mediu, a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţ suma de 1.000 de lei. Joian a cerut suma de bani de la omul de afaceri pentru că în urma unui control efectuat în 3 februarie 2016 la firma sa, l-a „iertat” şi nu i-a aplicat nici o sancţiune. Cei doi au stabilit o întâlnire, doar că înainte de asta, afaceristul a denunţat-o la DNA, organizându-i un flagrant. În 1 iunie, femeia a fost săltată de procurorii anticorupţie, având asupra sa suma de 1.000 de lei, bani pe care i-a primit de la denunţător, respectiv afaceristul hunedorean. Voichiţa Joian a fost dusă la Tribunalul Alba cu propunere de arestare preventivă, instanţa aprobând cererea procurorilor. Joian a contestat trimiterea sa în arest preventiv, măsura privativă de libertate a fost menţinută şi după soluţionarea contestaţiei la Curtea de Apel Alba Iulia. (N. Bumbac)
Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…
Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…
„Începând din anul 2021, prin acest program, locuitorii județului Hunedoara au acces la servicii medicale…
Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deosebească o…
Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…