În vederea punerii în practică a proiectului, consilierii judeţeni au aprobat o finanţare în valoare de 603.000 lei, spaţiul urmând să fie amenajat în aşa fel încât să îndeplinească şi condiţiile necesare de siguranţă pentru cadrele medicale şi pacienţi, în contextul măsurilor suplimentare determinate de pandemia de COVID-19.
În acest moment, pacienţii cu probleme cardiace grave, care necesită intervenţii medicale urgente, sunt transportaţi în alte centre medicale, fapt care implică un risc ridicat de apariţii ale unor complicaţii sau chiar decese, susţine conducerea CJ Hunedoara.
Unitatea de Supraveghere şi Tratament Avansat al Pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC) va funcţiona ca un compartiment de terapie intensivă cu o capacitate de 12 paturi, a cărui organizare este necesară pentru funcţionarea corespunzătoare a secţiei de Cardiologie. Odată cu amenajarea acestui spaţiu, va fi putea fi dezvoltată şi activitatea de cardiologie intervenţională: angiografie şi montare stenturi, în paralel cu reducerea riscului de deces al pacienţilor aflaţi în stare critică. Secţia de Cardiologie a SJU Deva a fost relocată într-un spaţiu în curs de amenajare situat la etajul al II-lea al Ambulatoriului de specialitate, lucrările fiind finanţate prin programul de reparaţii capitale al spitalului. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…