Compensãri sosite la timp
Nicolle Ebner
Şase primării din judeţul Hunedoara au fost ajutate de guvern să-şi rezolve problemele cu termoficarea din locuinţele hunedorenilor, astfel încât, aceştia să nu sufere de frig în timpul iernii. În şedinţa de săptămâna trecută, Guvernul României a alocat, de la bugetul de stat, 1,850 milioane lei, acoperind „găurile” create în bugetele locale, prin creşterile neprevizionate ale preţurilor combustibililor.
Căldură fără probleme în locuinţe
Marele ajutor constă în faptul că aceste compensaţii, acordate de altfel conform legilor în vigoare, au venit la timp. Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Attila Dezsi (foto), sumele de echilibrare a bugetelor locale sunt deja în Trezorerie, urmând ca fiecare primăriei să vireze, la rândul ei, banii în conturile societăţilor producătoare de agent termic. Conform hotărârii de Guvern, în această lună, Deva a primit 404.000 lei; Brad – unde sunt cele mai mari probleme, dar şi preţul cel mai mare al unei Gcal (117,59 conform ANRSC) a primit şi cea mai mare sumă de echilibrare din judeţ, respectiv 827.000 lei; Vulcan – 172.000 lei; Petroşani – 200.000 lei; Lupeni – 214.000 lei şi Crişcior – 33.000 lei. De asemenea, în bugetul de stat pe anul 2010, judeţul Hunedoara a fost prins cu sume de compensare a preţului combustibililor, în valoare totală de aproape trei milioane de lei (2.953.878 lei), cea mai mare compensare, respectiv 1.265.298 lei revenind Primăriei Deva, cu un consum anual de energie termică estimat la 80.000 Gcal.
Felicitari domnule Dezsi de la un oltean sadea.