COMPETENŢA TERITORIALĂ A INSTANŢELOR CIVILE
Determinarea competenţei teritoriale este importantă pentru a putea stabili ce instanţă trebuie sesizată în cazul introducerii unei cereri de chemare în judecată.
Din analiza prevederilor noului cod de procedură civilă se poate observa că legea stabileşte trei tipuri de competenţă teritorială, de drept comun, alternativă şi excepţională.
Regula este că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului sau sediului pârâtului, dacă legea nu prevede altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.
În ceea ce priveşte cererile de chemare în judecată împotriva unor autorităţi, entităţi de drept public, acestea pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
În continuare, codul de procedură civilă mai stabileşte o serie de cazuri în care competenţa este alternativă, cum ar fi instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei, instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii, instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a imobilului, instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport, instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
Competenţa teritorială exclusivă se referă la situaţiile în care, prin lege se stabileşte instanţa competentă, părţile neputând conveni în mod contrar. Aici sunt incluse cererile referitoare la imobile, care se judecă de instanţa de la locul situării imobilului, cererile referitoare la succesiuni, care sunt de competenţa instanţei de la ultimul domiciliu al defunctului, cereri privitoare la societăţile comerciale care se judecă de instanţa de la sediul principal al acestora, la fel ca şi cererile referitoare la insolvenţă şi concordatul preventiv.
În situaţia determinării greşite a instanţei, la primul termen de judecată aceasta pune în discuţie competenţa şi, dacă se constată că o altă instanţă este competentă, se dispune declinarea cauzei spre a fi judecată de aceasta din urmă.